Salonul EcoLiteratura.Ro
Asociația Euro CulturArt, Filiala București Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor și APLER- Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România organizează Salonul EcoLiteratura.Ro, prima ediție, proiect ce va avea loc, între 12-13 iunie 2015, pe pietonalul Librăriei Open Art din București (str. Pictor Arthur Verona), în cadrul Street Delivery 2015. Tema aleasă pentru Street Delivery X, adică ediţia de Bucureşti, a 10-a, este Global Warming. Cu acest prilej va fi lansată EcoLiteratura.ro, magazin literar, artistic și de mentalități, și vor avea loc două sesiuni de lecturi publice (vineri, 12 iunie 2015, ora 18, sâmbătă, 13 iunie 2015, ora 18). Olga Delia Mateescu şi Ioan Groşan sunt invitaţii speciali ai Salonului EcoLiteratura.Ro.
Citeşte tot articolulLansare de carte – Pardon, ‘80! de Mircea Albulescu
Miercuri, 15 noiembrie 2014, ora 15.00, la Palatul Şuţu din Bucureşti va fi lansat volumul de poeme “Pardon, ‘80! ” de Mircea Albulescu. La eveniment vor participa dramaturgul Horia Gârbea, romancierul Ioan Groşan şi poetul Dan Mircea Cipariu, care vor vorbi despre poezia lui Mircea Albulescu.
Marele actor a publicat următoarele cărţi: “Vizite”, Editura Cartea Românească, 1985, “Pajura singurătăţii”, Editura R.A.I. “Coresi”, 1994, “Bilete de favoare”, Editura R.A.I. “Coresi”, 1996, “Baraka, bunii mei…”, Editura Eminescu, 1998, “Fluture în lesă de aur”, Editura R.A.I. “Coresi”, 2002, “Clanţe”, Editura “Coresi”, 2005, “Ultimele noduri”, Editura Ars Longa, 2010.
Citeşte tot articolul
Comentarii recente