Nomen Artis

Serile literaturii străine pe Calea Victoriei

Serile literaturii străine pe Calea Victoriei

În perioada 14-29 noiembrie 2012, la sediul Uniunii Scriitorilor din România (Sala Oglinzilor, Calea Victoriei nr. 115, Bucureşti), vor avea loc două programe dedicate literaturii din România, dar şi traducerilor din autori de prestigiu ai literaturii universale contemporane.

 

Uniunea Scriitorilo

 

 

 

 

Selecţia scriitoriilor, traducătorilor şi reprezentanţilor editurilor invitate cu aceste ocazii este asumată de criticul literar Nicolae Manolescu, directorul revistei „România literară” şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.

Moderatorul evenimentelor: scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, secţia Poezie.

Citeşte tot articolul

Provided by orange county short sale specialist