Sfântul Împărat Constantin cel Mare în istoria Bizanţului

Constantin cel Mare: monarhia creştină şi orientală

Autor: Părintele Emanoil Babuş

Domnia lui Constantin cel Mare, care va transforma Imperiul păgân într-unul creştin, iar Roma va fi deposedată de primatul ei în favoarea Constantinopolului, marchează începutul istoriei bizantine. Trebuie însă menţionat faptul că nu vom asista acum la o ruptură netă între istoria romană şi cea bizantină: timp de trei secole, până la eşecul lui Justinian în încercarea sa de a reface unitatea Imperiului, el va apărea mai degrabă ca o continuare a romanităţii. Timp de 300 de ani, moştenirea Romei şi a Greciei, ameninţată de invaziile popoarelor barbare, a fost treptat transferată la Bizanţ, iar Imperiul a căpătat caracterele esenţiale ale Imperiului bizantin. De aceea, fără să ne hazardăm, putem spune că istoria bizantină are un sfârşit sigur: cucerirea Constantinopolului de către otomani pe 29 mai 1453. În schimb, actul fondator este crearea noii Rome decisă de către Constantin cel Mare, pe malurile Bosforului şi care va purta numele său: Constantinopol, inaugurat pe data de 11 mai 330. Prin aceasta, împăratul urmărea apropierea de frontierele cele mai ameninţate, Dunărea şi Eufratul, fără a urmări neapărat crearea unui nou Imperiu.

Citeşte tot articolul