Naivitate sau prostie?

Motto:

Când unii văd toamna numai frunzele moarte, eu văd cât sunt ele de frumos colorate.

Scrierile mele în care vorbesc despre dragostea de oameni, despre frumuseţea vieţii interioare, despre valorile superioare ale semenilor mei, despre frumuseţea sufletului ţăranului român aşa cum l-am cunoscut în copilărie şi nu chiar de puţine ori şi în zilele de azi petrecute în vacanţă în România, în acea “Românie tainică”, îi trimit pe unii cititori într-o lume ca de pe alte tărâmuri. Uneori i-am auzit spunând-mi, deşi în mod diferit, cam învârtindu-se în jurulul aceleiaşi idei:

”Scrierile tale mă trimit cu gândul la Vasile Alecsandri”, trimirere la valorile morale care par apuse şi la un climat de viaţă dispărut. “E prea mult idilism, viaţa e mai dură, azi nu se mai scrie aşa”. “Din scrierile tale rezultă că ai o fire 50% blândă, 50% naivă”.

Naivitatea fiind de mai multe feluri, unii o percep ca o dovadă clară a unei maturizări întârziate şi poate chiar neîmplinite până la încheierea vieţii. Cei mai mulţi o consideră un fel de trezire bruscă la realitate din vise iluzorii, din amăgirile pe care ţi le-ai croit singur depărtându-te de realitatea concretă. În zicerile populare este des repre-zentată: “crede că tot ce zboară se mănâncă”, “umblă cu capul în nori”, “e prost de bun”.

Citeşte tot articolul