Revista Nomen Artis – numărul 57
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El, iar viaţa este darul Lui Dumnezeu pentru noi! Modul în care o trăim este darul pe care noi Îl facem lui Dumnezeu. (Michelangelo)
Citatele lunii Mai
„Totuşi, ca să duci arta pe cea mai înaltă culme a ei, e necesar ca gânditorul să poată folosi toate faptele care i-au fost aduse la cunoştinţă; iar acest lucru implică, aşa cum îţi vei da şi tu repede seama, o cunoaştere a tututor lucrurilor, ceea ce este o realizare oarecum rară, chiar şi în aceste zile de educaţie gratuită şi de enciclopedii.“
Arthur Conan Doyle
„Două virtuţi ar trebui să nu le pierdem niciodată: curajul de a ne înfrunta propriile slăbiciuni, şi puterea de a ne trăi propriile emoţii.“
Michelangelo
„Bucuria mi se pare un pas dincolo de fericire – fericirea e un fel de atmosferă în care poţi trăi uneori, dacă eşti norocos. Bucuria este o lumină care te umple de speranţă şi încredere şi iubire.”
Saint Adela Rogers Johns
Revistă de Cultură Universală Nomen Artis – Anul V, nr. 57, 2016
Pentru a vizualiza revista trebuie să accesaţi link-ul “Deschide Revista”, iar pentru a se deschide revista aveţi nevoie de Adobe Flash Player instalat. Pentru cei care nu au instalat Adobe Flash Player îl găsiți aici de unde îl puteți descărca şi instala!!!
© 2010 Nomen Artis, toate drepturile rezervate
Cea mai minunata revista! O ador! Va multumesc frumos!
Excelentă revista!
FELICITĂRI!
Dragă cititorule, Mai a venit și echipa îți aduce un alt număr al revistei Nomen Artis să citești. Dacă vrei, poți să ne lași pe site un mesaj, ori poți să dai like la pagina de Facebook ca să te putem ține automat la curent cu numerele noi pe care le aducem lunar. Dacă ți-a plăcut, folosește butoanele de social shareing disponibile pe site pentru a ne ajuta să o aducem și sub ochii altor iubitori de cultură și frumos, fiecare click contează cititorule în vremea asta în care pentru cultură nu mai rămân bani, nouă ne rămâi doar tu, folosește-ți click-urile cu înțelepciune. Noi colectivul îți mulțumim oricum pentru timpul tău.
Share it! Tweet it! Like it! Link it!
Multa stima si pretuire pentru intregul colectiv care trudeste spre a ne darui o revista de inalta calitate si valoare
Mii de mulţumiri!
Dragi cititori şi colaboratori,
Avem în plan să deschidem lista de Antologii
- pentru poezie
- pentru proză scurtă
- pentru eseu
Dar pentru asta mai avem nevoie de câţiva colaboratori!
Aşteptăm oferte pe adresa nomenartis@gmail.com