În prag de Anul Nou 2013

Pentru că omul simte uneori nevoia să aşeze în talerele balanţei datul cel trăit, dar şi pe cel adăpostit de tainiţele sufletului său şi să facă un bilanţ, cel mai potrivit este ca să tragă linie atunci când mai urcă o treaptă în necruţătoarea trecere a timpului, la cumpăna dintre ani. Iată că la acest prag fac și eu un popas acum, căci numai măsurând bine faptele din trecut poți să alcătuiești tiparul după care să le poţi croi, mai apoi, pe cele ce le vrei împlinite. Privirea pe care o aruncăm asupra vieții este, de fapt, privirea care se îndreaptă spre noi înșine; uitându-ne în jur, vom găsi întotdeauna ce căutăm, fie lumina, fie umbra și luându-le ca reper, pornind de la acestea, vom construi pilonii noilor fapte de viață. Anii senectuții m-au învățat să mă bucur de viață, să mă sprijin pe tot ce este frumos și bun și, pe cât posibil, să extrag esența. Firea mea optimistă îmi aduce în faţă, mai întâi împliniri și frumuseți, asemenea apelor care curg de la înălțime, unele de la Înălțimea Proniei Cerești. De aceea, privesc anul care a trecut cu sufletul, iar pe cel care vine cu ochii minții, dar și cu aripi de vis.

O realizare importantă pentru mine a acestui nou an, este aceea că el îmi va rotunji vârsta la 80 de ani. Pentru frumoasa vârstă, marcată de o cifră alcătuită din două numere creionate numai din rotunjimi nu e meritul meu, ci mai de grabă al părinților și Divinităţii, cărora le aduc cuvinte de caldă mulțumire; eu, doar am mai vegheat să nu cumva să se deterioreze darul cu care m-au înzestrat. Întâmpin această vârstă cu bucurie și străduindu-mă, atâta cât îmi stă în putință, să nu renunț la urcuș, oricât de lent ar fi el. Toată lumea știe că e mai bine să privești lumea de un delusor mai sus, decât de sub el.

Pentru mine, delușorul acesta a însemnat în anul care se încheie apariția celei de a șasea cărți, din şirul celor tipărite de-a lungul activităţii literare începute la vârsta de 70 de ani. S-a întâmplat în urmă cu 10 ani, cu sprijinul revistei “Observatorul” din Toronto căreia îi datorez debutul literar, și mai apoi primind suportul regretatului cărturar Artur Silvestri. Le închin un gând de recunoștință

Tot în acest an aniversar am cules roadele strădaniei celor 10 ani de peregrinări pe tărâmul creaţiei, din buchete de cuvinte aşezate cumpanit, în scrieri prin care am încercat să reclădesc adevăruri ale vieţii din petice de culori şi forme diferite. Mai concret, este vorba de comentarii de critică literară, câteva emisiuni la radio şi televiziune, texte publicate în mai multe reviste răspândite prin lume, apariţii în dicţionare ale scriitorilor şi în diverse antologii, mai multe premii şi diplome, dintre care amintesc două, primite în ţara de adopţie şi semnate de Prim-ministrul Canadei, Stephen Harper şi Prim-ministrul provinciei Ontario, Dalton McGuinty.

Ce mi-aş putea dori mai mult ?! Ca să-mi îmbrac optimismul în cele mai calde culori, încerc să îmi închipui… cum ar fi peste câţiva ani dacă s-ar adeveri urarea făcută de o prietenă dragă mie: “Îţi doresc ca la împlinirea celor 100 de ani să primeşti diploma de la Regina Angliei!”

Dar iată că din toată paleta complexă a aspectelor vieţii, eu am ales să vorbesc acum doar despre cel al creaţiei, scrisul, lumea în care vieţuiesc rostindu-mă pe dinăuntru şi în care fac să se împlinească şi neîmplinirile, lumea aspiraţiilor animate de un optimism febril, plină de căldura şi lumina care facilitează accesul omului la puritatea esenţelor dintâi.

Ce-mi mai doresc pentru anul care vine? Doresc ca spiritul meu deschis să intre într-o relație și mai bună şi mai armonioasă cu oamenii, cu natura, cu locurile mai importante ale lumii în posibile călătorii, în relația cu Divinitatea. Îmi doresc să pot păși înainte măcar ca până acum pe același drum, să pot călători în lumea revelatoare a cuvintelor ca într-un spectacol al lumii, să găsesc acele cuvinte care cuprind viața în cupele lor. Mi-aș dori ca scrierile mele de suflet să ajungă la sufletul românilor, atât de tulburat în aceste vremuri, dar și la inimile canadienilor, frații mei adoptivi și cu mai mult noroc… Tuturor celor care îmi citesc scrierile le aduc mulțumiri, chiar și atunci când părerile noastre nu se suprapun, căci diversitatea umană dă întotdeauna mai multă culoare vieții.

În noul an 2013, tuturor vă doresc zile senine, sănătate și împliniri!

LA MULȚI ANI !

 

Elena Buică – Buni

Toronto, Canada

 

Lăsați o părere

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>


Provided by orange county short sale specialist