Nomen Artis

Când te cheamă o carte şi ţi se lipeşte de suflet

Când te cheamă o carte şi ţi se lipeşte de suflet

De când mă ştiu, am iubit cărţile, dar şi pe făuritorii lor. În timpul lecturilor, întotdeauna am dialogat cu autorul cu care mă întâlneam printre rânduri şi nu de puţine ori «convorbirea» se prelungea şi după ce încheiam lectura. Cu atât mai mult era de aşteptat ca acum, când am întâlnit un scriitor precun Constantin T. Ciubotaru, conjudeţean de-al meu – dar nu născut, ci doar făcut teleormănean, fiind strămutat din zona Sucevei – să fac un popas pentru a nota primele impresii după ce am avut sub priviri cartea sa “Pitici pe creier” şi mi s-a lipit de suflet. Nu am pregătirea necesară pentru a face critică literară, am fost profesoară de limba şi literatura română ca şi scriitorul Constantin T. Ciubotaru, dar atunci când scriu despre un autor o fac din admiraţie şi mulţumire pentru că mi-a stârnit bucuria revelatoare a lecturii. Şi acum, ca mai întotdeauna, eu nu pot să scriu decât ceea ce am citit şi cu inima.

Elena Buică Buni

Elena Buică Buni

Aceste însemnări s-au aşternut aproape singure pe hârtie în timp ce îmi ziceam, chiar de la lectura primelor pagini: se vede că are o mână sigură, o mână exersată cu care modelează cuvintele născătoare de idei, – “piticii de pe creier ” – cum le numeşte autorul, o mână care conduce cu multă siguranţă greutatea cuvântului şi-i modelează forma în fel şi chip.

Un alt aspect ce m-a îndemnat să notez şi care a durat de la primele pagini până la încheierea lecturii, a fost o discrepanţa între ceea ce pare autorul, ca om, pe dinafară şi ceea ce este pe dinăuntru. Sub o aparenţă dură, neiertătoare faţă de răutăţile omeneşti, faţă de strâmba alcătuire a societăţii noastre, folosind adesea maliţia şi şfichiuirea, lăsând impresia de om de temut, se ascunde un om de mare omenie, generos, cald, înţelegător, plin de devotament, cu vocaţia prieteniei. Mi-am întărit aceaste convingeri şi prin câteva rânduri pe care le-a aşternut referindu-se la volumul semnat de mine “Întoarcerea spre obârşii” mărturisind: “… am citit şi recitit pe sticlă, mărind caracterele, sutele de pagini, lăcrimând de emoţia propriilor amintiri, alteori de oboseală”. Până să-i descopăr această trăsătură nu puteam să-mi imaginez că o lectură îl poate face să lăcrimeze de emoţia propriilor sale amintiri, dar şi de oboseala lecturii de care nu se poate desprinde…

Citeşte tot articolul

Provided by orange county short sale specialist