Naivitate sau prostie?

Motto:

Când unii văd toamna numai frunzele moarte, eu văd cât sunt ele de frumos colorate.

Scrierile mele în care vorbesc despre dragostea de oameni, despre frumuseţea vieţii interioare, despre valorile superioare ale semenilor mei, despre frumuseţea sufletului ţăranului român aşa cum l-am cunoscut în copilărie şi nu chiar de puţine ori şi în zilele de azi petrecute în vacanţă în România, în acea “Românie tainică”, îi trimit pe unii cititori într-o lume ca de pe alte tărâmuri. Uneori i-am auzit spunând-mi, deşi în mod diferit, cam învârtindu-se în jurulul aceleiaşi idei:

”Scrierile tale mă trimit cu gândul la Vasile Alecsandri”, trimirere la valorile morale care par apuse şi la un climat de viaţă dispărut. “E prea mult idilism, viaţa e mai dură, azi nu se mai scrie aşa”. “Din scrierile tale rezultă că ai o fire 50% blândă, 50% naivă”.

Naivitatea fiind de mai multe feluri, unii o percep ca o dovadă clară a unei maturizări întârziate şi poate chiar neîmplinite până la încheierea vieţii. Cei mai mulţi o consideră un fel de trezire bruscă la realitate din vise iluzorii, din amăgirile pe care ţi le-ai croit singur depărtându-te de realitatea concretă. În zicerile populare este des repre-zentată: “crede că tot ce zboară se mănâncă”, “umblă cu capul în nori”, “e prost de bun”.

Citeşte tot articolul

Lansare biografie Dumitru Prunariu

Luni, 21 mai 2012, la ora 11.00, la Biblioteca Metropolitană din București (Strada Tache Ionescu, nr.4, sector 1) va avea loc lansarea volumului biografic Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut de Annie Muscă, apărut la Editura „Adevărul”.

„Într-o Românie în care oamenii încetaseră să mai viseze, iar regimul își arăta semnele agoniei, Dumitru-Dorin Prunariu a întruchipat visul de aur al generației sale, sfidând gravitația și barierele ideologice. La 14 mai 1981 devenea primul român care ajungea în spațiul cosmic.

Citeşte tot articolul

Revista Nomen Artis – numarul 9

Adevărata poezie nu este nicicând doar o modalitate mai elevată a limbii obişnuite. Dimpotrivă, vorbirea obişnuită este un poem ce a fost denaturat prin uitare, căci abia dacă se mai poate auzi chemarea din interiorul lui. Opusul poeziei ca vorbire pură nu este proza. Proza pură nu este nicicând „prozaică”. Ea este la fel de poetică şi de aceea la fel de rară precum poezia. (Martin Heidegger)

Citeşte tot articolul

Secretele Basarabiei

Interviu cu dr. Șerban Milcoveanu

 

- D-le doctor, în legătură cu istoria Basarabiei totuși se cunosc prea puține amănunte, și considerăm că este important să ne relatați ce cunoașteți în legătură cu aceasta. Dvs. ați fost în relație directă și îndelungată cu Basarabia: v-ați efectuat stagiul militar acolo, ați participat la războiul anti-sovietic de la început și până la sfârșit, ați cunoscut numeroase personalități ale epocii. În plus, fiind un naționalist, părerea dvs. este deosebit de importantă pentru noi.

 

- Am făcut războiul antisovietic din prima zi până în ultima zi: întâi ca medic de regiment la un divizion de artilerie, pe urmă ca medic de batalion de infanterie la vânătorii de munte. Când ești la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie nu are de ce să-ți mai fie frică (de nimic!), pentru că nu există alt loc mai periculos unde să fii trimis (“mai rău nu se poate”): limbile se dezlegau, toată lumea vorbea – și se vorbea adevărul. Adevărul despre războiul antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament (adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota ofițerilor. Am luat contact și cu populația locală și sigur că, pe parcurs de 4 ani, la popota ofițerilor, m-am gândit, am discutat și analizat toate problemele politice în legătură cu Basarabia.

Citeşte tot articolul

Sfântul Împărat Constantin cel Mare în istoria Bizanţului

Constantin cel Mare: monarhia creştină şi orientală

Autor: Părintele Emanoil Babuş

Domnia lui Constantin cel Mare, care va transforma Imperiul păgân într-unul creştin, iar Roma va fi deposedată de primatul ei în favoarea Constantinopolului, marchează începutul istoriei bizantine. Trebuie însă menţionat faptul că nu vom asista acum la o ruptură netă între istoria romană şi cea bizantină: timp de trei secole, până la eşecul lui Justinian în încercarea sa de a reface unitatea Imperiului, el va apărea mai degrabă ca o continuare a romanităţii. Timp de 300 de ani, moştenirea Romei şi a Greciei, ameninţată de invaziile popoarelor barbare, a fost treptat transferată la Bizanţ, iar Imperiul a căpătat caracterele esenţiale ale Imperiului bizantin. De aceea, fără să ne hazardăm, putem spune că istoria bizantină are un sfârşit sigur: cucerirea Constantinopolului de către otomani pe 29 mai 1453. În schimb, actul fondator este crearea noii Rome decisă de către Constantin cel Mare, pe malurile Bosforului şi care va purta numele său: Constantinopol, inaugurat pe data de 11 mai 330. Prin aceasta, împăratul urmărea apropierea de frontierele cele mai ameninţate, Dunărea şi Eufratul, fără a urmări neapărat crearea unui nou Imperiu.

Citeşte tot articolul